Mini-mini-vacanţa

Am zis undeva într-o poveste precedentă cum că mai am nişte mini-vacanţe în plan… well, one down! Deşi nu am avut parte de weekend prelungit, tot am reuşit să strecor o pauză de mers la ţară, între sâmbătă şi duminică. De aici şi lipsa de poveşti de pe blog şi cheful tot mai mare de a pleca din oraş pentru un strop de relaxare.

Toată treaba s-a înfăptuit extrem de rapid, aşa că am profitat la maxim de weekend. Cu trezit de dimineaţă included, după 3 ore de şofereală, am şi ajuns şi s-a purces la ritualul obişnuit de pupături, mâncare şi băutură. Şi cum am ajuns muuuult prea devreme, am reuşit să strecor şi o drumeţie în toată povestea! 🙂

Pentru cei care nu ştiu, am făcut o oarecare mică-mare obsesie pentru peşterile din Apuseni, aşa că mini-vacanţa a fost un prilej bun de a mai marca una pe listă! De data asta am văzut Peştera Unguru Mare, care se află pe teritoriul localităţii Şuncuiuş, undeva de la Beiuş după Roşia şi după multe sate răsfirate pe dealuri 🙂 Evident că drumul cu maşina a fost extraordinar 🙂 Peştera a fost şi mai şi! Am trecut peste un pod SF cu un grup de copii, care săreau pe pod, se speriaiu că se clatină toată treaba şi apoi plângeau (asta a fost partea mirifică!) şi am intrat în peşteră prin cel mai mare portal de intrare (apparently, deşi eu cred că cel de la Meziad e mai mare)… în orice caz un portal spectaculos! Ne-am plimbat un pic pe acolo, am văzut lilieci, stânci, apă subterană şi una bucată friiiiig 🙂 Vizita a fost scurtă, dar peisajul a meritat!

M-a lăsat aparatul foto înainte să intrăm în peşteră, aşa că vă recomand să mergeţi să o vedeţi şi voi, că nu prea am poze să vă arăt! 😛

Am condimentat toată treaba cu un pic de plimbare pe bicicletă, cu pisici şi căţei drăgăliţi, prea multă mâncare şi un drum înapoi făcut în timp record! 🙂

Acum poate să înceapă săptămâna!

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s