Amintiri din copilărie pă bune

Unele dintre cele mai frumoase şi mai tembele amintiri din copilăria mea pă bune s-au întâmplat în vacanţele la bunici. De această dată am ales ca personaj un băiat, prieten din copilărie, parte din „gaşca nebună”, care a avut cel mai mult de suferit din cauza noastră! O să-l numim Gigel, pentru că aşa e frumos, nu pentru că aşa îl cheamă! 🙂

O parte din copiii din trupa veselă erau ca mine şi ca frate-miu în vacanţa la bunici, cealaltă parte locuia acolo. Gigel făcea parte din prima categorie şi ateriza destul de rar la Şebiş City în vacanţă. Ai noştri şi ai lui se ştiau, noi ne ştiam de mici, toată lumea îl cam ştia, aşa că participa şi el cu sârg şi pasiune la prostiile noastre zilnice, dar mai ales… nocturne! 🙂

mommasboy_8550
Sursa

N-am ştiut care dintre amintirile haioase cu el să vi le povestesc, aşa că le spun pe toate succint:

  • Obiceiul de la ţară de seară era să ne strângem pe o bancă şi să facem mare tămbălău. Jucam Adevăr sau Provocare, Flori, Fete şi Băieţi, ne mai trăgeam câte o palmă sau câte un pupic pe obraz… 🙂 Gigel participa mut la adunarea care, de această dată, avusese nefericita inspiraţie să rămână pe banca din faţa casei lui. Inspiraţia a fost nefericită pentru el, deoarece, la lăsarea întunericului mămica lui a venit să-l întrebe dacă vrea o bluziţă. And the laughing never stopped! Iar Gigel a intrat în casă după bluziţă şi nu s-a mai întors… tz tz tz
  • Obiceiul de Revelion de la ţară era să tragem câte un chef la cineva acasă. Nu cred că era trecut de miezul nopţii, which is, you know, the highlight of the night, când copilaşul lui mămica adică Gigel, dar aşa îi spuneam noi, a fost reperat pe raza casei uneia dintre fete, recuperat şi purtat către căminul părintesc… după ce mămica mersese pe la fiecare dintre noi pe acasă… în căutarea chefului pierdut! 🙂
  • Obiceiuri piromane la ţară sau the best is for last! Well, cea mai mişto amintire cu Gigel este cea a nopţii în care a prins curaj să se alăture găştii, fără mămica lui… poate puţin prea mult curaj. Cum trupa veselă trecea printr-o perioadă priomană la acea vreme, adică aveam o pasiune deosebită pentru burning shit, am făcut un foc de tabără! 🙂 Într-un acces de tupeu maxim şi probabil vrând să demonstreze că nu mai e copilaşul lu mămica, Gigel s-a gândit să pună o găleată de plastic pe foc şi apoi să sară peste ea… nu s-a gândit însă că dacă pune piciorul pe găleata, talpa papucului va dispărea odată cu fundul găleţii… tz tz tz

Şi am tot râs noi şi am tot râs… vreme multă nu s-a scurs (o dau iar în basme) şi chestia e că Gigel a făcut 18 ani, s-a dus la facultate la Bucureşti, s-a apucat de fumat, de băut şi de gagici şi din poveştile lui i-a şi zis vreo două lu mămica înainte să plece ca să nu-l mai cocoloşească atât!

All that childhood „fun” really worked out nicely for him, right?

2 gânduri despre „Amintiri din copilărie pă bune

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s