Inspiraţia şi sacul de întrebări

Inspiraţia vine aiurea pentru blogul ăsta… de aia nu pot să scriu atât de des cum mi-ar plăcea şi atât de „calitativ” cum mi-ar plăcea. Din când în când însă te apucă aşa grav că trebuie să scrii right then and there! Sursa de inspiraţie a fost A Day at the Park, o povestioară desenată, mai mult decât plină de înţelesuri… şi de întrebări! Vă recomand să o citiţi prima dată şi apoi să mergeţi mai departe în explorările mele logoreice în scris.

Deci, omuleţul ăla straniu de acolo spune o serie de chestii fascinante, dintre care cea mai importantă şi cea care pune bazele întregii poveşti este faptul că are o colecţie de întrebări, pe care nu le-ar da pe nimic în lume şi mai ales nu le-ar da pe răspunsuri. Oricum viaţa ar fi prea banală, if we had all the answers, zic eu!

Îmi place să cred că mă potrivesc cu omuleţul ăla… că I have my freaking set of questions! And I love them! Şi stau să mă gândesc că dacă n-aş fi într-o zodie ultra menită analizei şi despicatului de o sută de fire în o mie de părţi n-aş avea farmecul pe care îl am 🙂 şi nici viaţa n-ar fi aşa interesantă. Nu ştiu dacă e pe bază de zodiac, moştenire genetică sau m-a scăpat mama în cap când eram mică… dar mie îmi place să-mi pun întrebări şi să balivernez cu mine despre ele şi să le duc dintr-una într-alta… Dacă? Dacă? Dacă?

De ce am ceva cu răspunsurile? Pentru că pentru mine sunt un punct. Şi nu o mai poţi lua de la capăt, decât cu o altă întrebare.

Întrebările despre ce vrei să te faci când o să fii mare nu te duc niciunde când ai 5 ani… pentru că eu voiam să mă fac pompieră 🙂 and I am not even close to that. Până la urmă întrebările m-au adus la alt domeniu, acuma că sunt mare! 🙂

Tot întrebările (pentru că răspunsurile nu le-am aflat nici acum în unele chestii) mi-au dirijat şi sentimentele… şi mi le dirijează în continuare… întrebări la care folosesc răspunsurile pe care le acceptă şi omuleţul din poveste, adică alea scurte şi fără viaţă lungă, pe care tot trebuie să le schimbi. Unii ar zice că nu gândesc prea mult înainte să act on my feelings, but, hey, that is what I do and that is my freaking charm! 🙂

Ce rost ar avea să ne ghidăm după răspunsuri şi după planuri? Nu e mai fain să ne tot întrebăm ce ar fi dacă? Şi apoi să şi încercăm să vedem ce se întâmplă? Nu zic să nu ne gândim la viitor, că sigur o să murim de foame la pensie la cum merge ţara asta simpatică, dar putem să ne gândim altfel…

De câteva luni mă mai bântuie nişte întrebări, dar le mai las un pic să mai crească… să se complice… să devină mai interesante şi mai agitante… şi apoi mă apuc de treabă încet, cu răspunsuri scurte… because I also hate planning in advance… so this is just fine! Mă întreb oare câţi dintre voi o să înţelegeţi ceva din ce zic eu aici? 🙂

QuestionMarks
Sursa

Un gând despre „Inspiraţia şi sacul de întrebări

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s