Mă bate stresu’

Când şi mama îmi spune că n-am mai scris pe blog nimic, apăi atunci e grav! Să vă spun de ce n-am mai scris de mult pe blog? Vă spun: pentru că şi eu, ca orice om care se respectă, după o luungă vacanţă de sărbători, am simţit nevoia să-mi mai iau o vacanţă… numai că trebuia să mă întorc la job şi la toate proiectele mele de om mare!

Şi uite aşa, după ce cu nesimţire nu te atingi de nimic două săptămâni, constaţi cu stupoare că te dor ochii şi/sau capul în fiecare zi că te-ai dezobişnuit. Plus că mai ai pretenţia să mai faci una alta şi în timpul liber şi să înveţi chestii noi şi să citeşti şi să te uiţi la seriale şi să mergi la sală şi să te vezi cu lumea şi…

Well, la job am fost, de proiecţele m-am apucat şi le-am lăsat în aer (a se vedea şi spaţiul gol din blog) şi am început o carte nouă… de restul chestiilor serioase şi neserioase nu am avut timp încă şi dacă credeaţi că pot să-mi fac timp în weekend guess again!

Nu mai am timp nici în weekend pentru că după ture serioase de lucrat la diverse chestii sau de citit, mă relaxez şi eu într-un final! Da, lume, atenţie, toată lumea, EU, workaholica, am învăţat în vacanţă să mă mai şi relaxez sau să procrastinez mai degrabă… dar probabil că o să-mi treacă! 🙂

1538718_447540598704928_1556821962_n

Un gând despre „Mă bate stresu’

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s