Amintiri din copilărie: Accident(e)

Am abandonat o vreme categoria asta de articole cu Amintiri din copilărie, dar pentru că vinerea trecută, pentru că bere şi pentru că poveşti 🙂 mi-am adus aminte de ce „accidente” am mai avut.

Dacă aţi mai trecut pe la mine prin ogradă, am scris la un moment dat despre un accident full frontal dintre moaca mea simpatică şi nişte scânduri. Acela nu a fost singurul incident de la casa în construcţie:

În curtea casei în construcţie era in progress terasa, motiv pentru care colţurile terasei erau marcate cu grilaje de fier, în care urmau să se toarne stâlpii de susţinere. Evident că aceste grilaje erau un fel de capcane pentru toată lumea, fără număr, şi erau acoperite cu zăpadă. Cred că nu mai trebuie să precizez că, benoclându-mă la frumuseţea iernii, am călcat pe o fierătanie din aia, care mi-a trecut prin papuc şi mi-a intrat în picior…

De ce vă povestesc oribilităţi din astea??? Pentru că e funny ce uremază:

Fiind în stare de şoc, logic, de la durere, am condus până în oraş (eram singură) cu piciorul „avariat”. Am mers acasă, m-am descălţat, m-am uitat la picior… sânge, gaură în picior… hmmm… let’s call mother! Eu nu mai puteam să procesez ce trebuie să fac… motiv pentru care am urmat ideea mamei de a mă duce la farmacie să-mi iau un vaccin antitetanos. Mă duc la farmacie, pe jos, pe piciorul „avariat”, şi, foarte bătută în cap de durere, zic: Bună ziua, vaccin antirabic aveţi? Mi se zice că nu, ies afară, îmi dau seama ce am întrebat, mă duc înapoi: Antitetanos am vrut să zic, pe bune, nu ştiu ce a fost cu antirabicul!

Undeva după vaccin şi după alte benoclări la piciorul meu, se ia hotărârea că trebuie să merg la spital la urgenţe, nu pentru că se agravase sau ceva, ci pentru că na… trebuia. Acolo, în învălmăşeala de lume care vine şi pleacă, pansamente, doctori, asistente şi studenţi, am fost dusă într-un cabinet unde un doctor mă piscălea cu pasiune în talpă, de simţeam că vreau să-l pocnesc de durere, şi trei studenţi se uitau şi ei în gaura mea din talpă. În tot acest timp, tata mă dăduse dispărută, pentru că nu ştia în ce cabinet sunt! Evident că întreba de fetiţa lui, aşa că, toată lumea se aştepta ca eu să fiu un copil de 5 ani pierdut în spital, nu o fată de 20 de ani cu o gaură în picior! Am fost reperată de o asistentă care a făcut mişto de mine că mă pierduse tăticu and then we were reunited! 🙂

frabz-Silly-me-7d6099

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s