De ce mă doare nasul…

Nu mă doare în cot, mă doare nasul… din mai multe motive.

Săptămâna trecută m-a forţat să conduc cu geamul deschis… cu toate că nu e vară, muzica nu era dată blană şi nici nu eram cu un cot pe geam ca o cocalară veritabilă ce nu sunt. Pentru cei ce au uitat ultima păţanie din 2014, am plasat strategic pe mocheta din maşină 30 de ouă… and guess what now they smell! 

Pupa-o-ar mama pe ea de fată deşteaptă, zic vine primăvara, lasă că merg cu geamul deschis! Din trafic am tras şi vânt şi nişte microbi şi uite aşa luni, marţi şi miercuri parcă mă gâdila ceva în gât… şi nu, nu era mirosul de ouă. Joi a început nasul să-ţi cânte simfonia şi vineri, de fiecare dată când cineva vorbea cu mine, ascultam, procesam şi apoi reprocesam… eu când trec de la banala răceală la gripă (sau invers, n-am ştiut niciodată care e mai nasoală, dar folosesc şi eu termeni din ăştia elevaţi că deh… merge) trec şi prin oarecare lipsuri în concentrare (cine nu s-a înţeles cu mine vineri şi/sau sâmbătă, acum ştie de ce).

83

În weekend m-am tratat cu somn şi cu stat în vârful patului. Şi uite aşa azi doar nasul mai face figuri, răceala sigur am dat-o mai departe (mirosul de ouă din maşină nu-l dau, că e al meu, na!).

Cu toată nebunia zilei de luni, relaxarea mea (de 5 minute) şi trecerea peste faptul că mă doare nasul a venit dintr-o conversaţie de pe facebook la comun cu mai mulţi prieteni, la care eu nu participam de fapt, dar participau ei suficient cât să nu fie nevoie… Atenţie urmează o conversaţie de o poeticitate absolută!

C: Ba Z parca tu ai zis ca nu mai vine iarna
Z: Pai ce vine?
C: pai ninge coae :))

Brilliant!

Concluzia: screw it and enjoy the little things! De exemplu, poţi să te amuzi de conversaţiile altora! 🙂

Şi poza inspirată de la C:

To_dcef3b_1569464

Disclaimer: dacă nu aţi înţeles nimic din acest articol, e ok, nici eu! 🙂 Încă mai am ceva răceală, deci s-ar putea să fie o impresie că acum pot să mă concentrez!?

Sursa foto 1 şi 2

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s