Bate-mă, nebunule!

O poveste indubitabil bazată pe fapte ireale, inspirate din cărţi, muzică şi câteva analogii făcute în drum spre casă, după o discuţie cât se poate de literară cu fetele.

BATE-MĂ, NEBUNULE!

Scena 1
Un bar ticsit de lume din oricare centru vechi, din oricare oraş din România. Vineri. Seară. El – un domn uşor grizonat, elegant, sofisticat şi alte adjective parfumate. Ea – o sclifosită, fandosită piţipoancă, cu aere de inocenţă. 

El (intonând o melodie populară la radio, dar uşor modificată, către Ea):
Bună, ce faci?
Hai să facem cunoştinţă!
Aş vrea să te trag de păr
Că tu miroşi a bătăiţă, draga mea!

Ea (clipeşte angelic, timid, roşind, muşcându-se de buză ca un căţel ciupit de pureci):
Ştiu de ce te uiţi la mine,
Sunt tânără şi subţirică,
Dar aş vrea câteva kile… de aur
Ce să fac?

El scoate aurul (care atârna greu la gâtul său, fie vorba între noi) şi o ia pe sus.

Scena 2
Într-un apartament luxos din acelaşi centru vechi, El îi face cunoştinţă Ei cu încăperile. Ajunge la o uşă căptuşită cu ceva material din ăla de se poartă în filmele porno.

Ea (fredonează o melodie numai bună pentru poziţia de căprioară în care se afla):
Vaaaaai, dar ce-avem noi aicea?

El (serios şi fără chef de cântecele):
Iubita mea, trebuie să-ţi spun adevărul despre mine! Umbrele în diverse nuanţe de negru (mai deschise evident) ale sufletului meu ascund un secret tulburător!

Ea (curioasă, muşcându-şi din nou buza ca o văcuţă ajunsă la stadiul de rumegare):
Ce secret ai tu, puiule?

El (serios):
Eu… eu… eu nu pot face dragoste cu tine! Eu pot doar să…

Ea (şi mai curioasă, muşcându-şi buza ca un pensionar rămas fără proteză):
Da… ce?

El (serios):
Pisi, e o vorbă: bat şi mut (cu f în loc de m) ca maşina de cusut! Întotdeauna ambele, niciodată separat şi de obicei în camera asta.

Ea (intră în cameră):
Bate-mă, nebunule!

Încheiere:
Şi ce să vezi, năstruşnicia secolului, într-o bună zi fata se îndrăgosti la greu de bătăuşul ei. Şi ce să vezi, trăznaia secolului, şi el se îndrăgosteşte de ea. Şi se căsătoresc… şi au trăit fericiţi şi învineţiţi până la adânci bătrâneţi. 

Disclaimer: acest text este o pretinsă piesă de teatru-parodie. Trebuie citită ca atare (adică pe alocuri pe un ton muzical), dar şi înţeleasă ca ceea ce este. Prea multe cărţi popularizează ideea romantismului amestecat cu diverse soiuri de tortură sexuală şi/sau de altă natură… asta am ajuns noi să citim? Violenţe care duc la dragoste? Nu-i de mirare că suntem toţi uşor deplasaţi de pe axul normal. Am înţeles că dl. Grey e copil mic faţă de atrocităţile literare care apar acum… şi cu toate astea noile Ana sunt la fel de inocente şi de uşor de amorezat cu puţină violenţă… Sau numai eu sunt contrariată de cum se îndrăgostesc fătucele astea după o mamă de bătaie sau ar trebui să zic mersi că mai citeşte lumea şi să tac, nu?

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s