5 constatări după peste 900km parcurşi într-o zi

În primul rând, constaţi că ai făcut 900km într-o zi… cu maşina, evident, că altfel nu mai puteam să mă mişc la ora asta. Apoi tragi câteva concluzii:

#1 Ţi-ai ratat cariera… again

Am mai zis o dată că mi-am ratat cariera, de data asta e clar că puteam să mă fac şofer. De plăcut îmi place, de rezistat rezist, deci haida!

#2 Maşina merge cu motorină, eu cu cafea

Daţi-mi o canistră de cafea şi una de motorină and I can make wonders! După 3 sau 4 cafele şi vreun litru de Cola, eu merg oriunde.

#3 Fereşte-te de proşti

Dacă mergi liniştit pe banda ta, cască ochii şi la ăia care vin din faţă, nu de alta, dar sunt şanse mari să taie curbele pe partea ta de drum… deci, după ce că tre să-ţi baţi capul cu ăştia, mai trebuie să te dai să le faci loc!

#4 Aceeaşi proşti, altă situaţie

Tot ăştia sunt cei care au c*aiele mai mari decât capul, pardon my French. De ce? Pentru că au tupeul necesar să intre în depăşire, dar nu căpăţâna neceseară pentru a judeca depăşirea până la capăt… iar eşti tu ăla care trebuie să le facă loc.

#5 Avem şi drumuri bune, dar şi alea rele…

Am mers pe nişte drumuri chiar bune… dar tot accent pe alea rele trebuie să pun. Cred că cineva acolo sus (?) îi urăşte pe locuitorii oraşului Făgăraş (aşa cum îi urăşte şi pe ăia ai judeţului Bihor), pentru că asta e singura localitate de pe traseul Timişoara-Braşov şi retur (evident) în care ai gropi cu drum, nu drum cu gropi.

Să vă întreb voi ce aţi făcut în weekend sau să vă las în pace? 🙂

Have you ever noticed that anybody-v2

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s