Specie rară: copilul care citeşte

Într-o vreme în care aud tot mai mulţi tineri părinţi lăudându-se cum că odraslele lor ştiu, de la cea mai mică vârstă, să deblocheze un telefon/o tabletă şi să intre pe internet sau într-un joc, nu credeam că îmi va fi dat să mai văd un copil care citeşte.

Puteţi zice ce vreţi: că nu sunt părinte şi nu ştiu despre ce e vorba; că nu ştiu cât e de greu să ai grijă de ăla micu’ cu toate treburile gospodăreşti pe cap; că e normal să se înveţe cu tehnologia de mic etc etc. Orice aţi zice, tot nu mi se pare normal să abandonezi copilul pe telefon, că nu ai vreme de el şi nu mai ştii ce ocupaţie să-i creezi! Probabil părinţii tineri îşi vor da seama de asta abia atunci când copilul lor adolescent nu îi mai bagă în seamă din spatele unui ecran imens, cocoşat de aplecarea peste telefon, având 10 000 prieteni virtuali şi niciunul pe care să-l cheme la un suc sau la o plimbare în oraş.

Să revenim la oile noastre înainte să mă enervez mai tare, nu?

Specia rară: copilul care citeşte. L-am văzut la Auchan şi m-am oprit să mă uit la el. În toată aglomeraţia aia, un băiat de vreo 12 ani, înalt şi subţire, plimba coşul în spatele mamei sale. Nu se uita pe unde merge şi unde împinge coşul, pentru că era fascinat de cartea din mâna sa. Evident, s-a oprit cu coşul în spatele mamei sale, care se oprise în dreptul unui raft. L-a rugat frumos să stea pe loc până ea se duce să ia lapte. A privit-o, a dat din cap afirmativ şi şi-a continuat lectura.

Parcă n-am văzut de mult ceva mai frumos, nici nu credeam că mai sunt copii de genul ăsta, care se împiedică pe stradă că nu pot scoate nasul din carte. Nu am văzut ce carte citea, pentru că ţinea cartea foarte strâns… dar parcă nici nu mai contează… mă bucur doar că există speranţă, chiar şi numai una…

Sursa foto

2 gânduri despre „Specie rară: copilul care citeşte

  1. Ce fain, mă bucur să văd că mai există speranţe.
    La parterul blocului unde stau am o bibliotecă publică pe ale căror trepte se adună seara tineri şi adolescenţi…nicidecum pentru a citi, ci pentru a se juca „împreună” jocuri pe telefon 😦 Expresia a ieşi pe afară a căpătat acum un cu totul alt sens faţă de acum 10-15-20 ani.

    Apreciază

    1. Aşa cum ies şi la suc şi peste tot de altfel cu nasul în telefon, îi vezi peste tot… păcat că dispare contactul uman, socializarea reală, nu tehnologizată… copilul cu cartea a fost şi pentru mine aşa o bucurie.

      Apreciază

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s