2016

Gata, s-a terminat anul 2015. Am făcut atât de multe într-un an, că mi-a picat bine dormitul de sărbători, chiar dacă mai aveam în plan să termin şi alte chestii pe care nu am reuşit nicicum să le fac în celelalte 300 şi de zile… horror.

Dacă vreţi să ştiţi unde am dispărut şi de ce scriu aşa rar, vă spun acum:

  1. Am făcut mâncare (gătită sau raw): dar asta îmi ocupă tot mai mult timp şi îmi place 🙂 unele îmi ies bine (alea care ajung în poze pe Instagram, evident), altele ajung la căţei sau la gunoi, după caz… aşa mă-nvăţ, no!
  2. Am dormit: mult, bine, în lung şi în lat… şi tot m-am trezit devreme.
  3. Am constatat a nşpea oară că mă panichez degeaba: asta e un fel de „resolution”, mai bine iau lucrurile pe rând şi mă pun să le fac… altcineva nu le face sigur în locul meu, deci da…
  4. Am fugit la bunica: că nu se putea altfel, fără măcar 2 zile strâmtorate de viteză la Bihor, unde am continuat să dorm, să mănânc mult şi să râd până nu mai pot.

Ce-mi propun pentru 2016?

Nu ştiu dacă să spun… că am emoţii pentru anul ăsta per total pentru că se întâmplă multe şi trebuie să se întâmple şi mai multe şi…

Sper doar aşa: să fiu sănătoasă şi capabilă şi, evident, suficient de nebună să le fac pe toate, să continui aventura fizică dincolo de bariera (de grăsime) de care am trecut deja, să gătesc şi mai mult, să citesc mai mult, că anul trecut am ieşit pe minus, să lucrez cu şi mai mult drag şi spor, pentru că I am a workaholic and I am not affraid of it. 🙂 Gata!

pepe

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s