Yum săptămânal: chiftele din năut

Dacă în mod normal aș face chiftelele din năut cu ajutorul robotului de bucătărie, de data asta am încercat cu Optimum 9400 de la Froothie. În mod normal, năutul fiert are o consistență destul de solidă, așa că un robot de bucătărie cu lamă în S este ideal… doar că de fiecare dată rămâneau boabe, care nu se făceau pastă… şi uite aşa am decis să încerc şi cu blenderul… şi bine am făcut! 🙂

Dacă le-am pus în blender a durat însă ceva mai mult… pentru că nu am putut pune toată cantitatea de năut din prima, ci am făcut pe rând câte o mână de năut. Oricum, amestecul s-a transformat rapid în pasta pe care mi-o doream și chiar și timpul de stat cu tigaia pe foc s-a scurtat considerabil.

Să nu mai bat câmpii și să vă spun cum am făcut, nu?

Chiftele de naut

Ingrediente pentru chiftele de năut

  • 500gr năut
  • jumătate de cană de făină
  • 3 ouă
  • condimente după gust (eu am pus piper, susan și chimen)

Mod de preparare

Năutul se lasă 8 ore la hidratat, după care se fierbe aprox. 20-30 minute… sau se poate folosi năut din conservă, gata fiert. După cum spuneam, năutul se adaugă treptat în blender cu câte un ou și puțină făină. Compoziția este pusă într-un bol separat. După ce tot năutul a fost procesat, se adaugă și condimentele dorite și făina rămasă.

Se amestecă/frământă totul cu mâna. Din pasta rezultată se formează chiftelele de năut – stil burger sau rotunde, după plac – și se pun pe rând în tigaia încinsă. Se întorc de două ori pe fiecare parte, până se rumenesc bine, bine și se scot din tigaie.

Se servesc cu pastă de roșii și ardei (home made) sau în salate. 🙂

Chiftele de naut

Poftă bună!

Dă-ţi cu părerea aici...

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s